marți, 23 februarie 2010

Mă îndoiesc, deci sunt strâmb!


Potrivit analizelor filosofice există doua tipuri de îndoială: sceptică şi metodică.

Îndoiala sceptică. Constă într-o suspendare radicală şi definitivă a raţionamentului. Adică, dacă am gândit ceva, e cazul să nu mai gândesc! Aşa! Adică în acest mod! Astfel, atenţie, nu mai gândesc dar pot să încep să cred! Credinţă bazată pe îndoială, deci pe scepticism. Asta da reţetă!

Îndoiala metodică. Acest tip de îndoială îşi propune să facă abstracţie de toate opiniile ce ne-au fost transmise până acum ca fiind adevărate, cu scopul de a le descoperi pe cele care le susţin. Îndoiala metodică se prezintă ca fiind un mijloc de a ajunge la un scop, certitudinea. Aşadar, TOTUL e FALS! Chiar si Falsul e Fals. Atunci, de ce să mai căutăm adevărul, când ştim, nu, că e adevărat!

Pe lângă aceste tipuri de îndoială, s-ar putea spune că mai există şi un al treilea. Îndoiala fizică. Acest tip de îndoială constă în mişcări ale diferitelor părţi anatomice, voit sau nevoit şi care face abstracţie de orice concluzie imediată, de fapt face abstracţie de orice concluzie fiindcă nu are nici-o legătură cu vreo concluzie deci nu este deloc noumen-ică. Acest tip de îndoială, apare ca urmare a unei raţionament, ca de exemplu: "Azi am rămas strâmb, deci m-am îndoit!" :)

De ce ne merge prost?
Pentru că suntem proşti!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu