miercuri, 29 august 2012
toamna există tot ce nu există
aş îndrăzni să spun că totul e frumos
că secundele mele sunt bătăile tale de inimă
dar atunci când inima ta bate
frunzele cad
e toamnă iubito
iar toamna există tot ce nu există
eu toamna respir adânc
şi mă împac cu gândul că totul moare
toamna îţi iubesc atât de mult mâinile
pentru că mă dezbraci
de haine de mine
de tâmpeniile zilnice care-mi trec prin cap
şi-apoi facem sex ca doi turbaţi
până târziu în noapte când tu adormi
şi eu pe furiş mă ridic din pat mă pierd
în teorii metafizice stupide am impresia că
văd lumea cum n-o mai vede altcineva
şi scriu până mai pot până mai am ce
până dimineaţa
sunt
cum s-ar zice
fericit
aş îndrăzni
aş îndrăzni să spun că totul e frumos
că secundele mele sunt bătăile tale de inimă
dar atunci când inima ta bate
frunzele cad
foto: Svetlana Korolyova
Publicat de
Gabi
la
8/29/2012 07:56:00 p.m.
1 comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
fericire,
frumos,
gabriel bota,
metafizica,
poezie,
sex,
toamna
joi, 16 august 2012
fears
pe strada asta parcă-s adunate toate umbrele oamenilor toate părţile lor întunecate secrete mizerabile ascunse adânc în inimă stau şi mă pândesc de peste tot şi-atunci grăbesc pasul simt că sunt urmărit pe această stradă goală închisă-n întuneric doar bălţile de lumină de la felinare sunt vii în rest nu e nimeni cu mine nici măcar eu şi ştiu doar că sunt beat dar raţional închid ochii pe spate şi-n glezne am tăieturi de cuţit amestecate-n frig şi frică pură ca-n filmele lui hitchcock şi alerg vreau să ajung undeva dar undeva-ul meu e niciunde cred pentr-un moment că împart cu jim morrison 4 pacheţele de gelatine îmbibate cu lsd şi degetele-mi sunt şerpi uleioşi reci cu ochi de diamant în care se scaldă o lună ţinută la piept de-un înger cu obrazul ros de nemurire ce urlă de durere pe asfalt mă întind peste propria umbră am alergat destul de cineva de tine de mine nu mai pot face niciun pas mă las oricui poate să mă găsească aici acum nu e nimeni
chiar şi eu am plecat din mine
foto: Kirill Kurbatov
duminică, 12 august 2012
ink heart
ajung acasă
deschid ușa intru în hol
las telefonul cheile și țigările pe dulapul din dreapta
tenișii lângă dulap
merg în bucătărie miroase a fum deschid geamul
ajung în cameră mă dezbrac
de haine de mine de orice pot da jos
pornesc laptopul pun dimmu borgir mă așez
pe spate în pat privesc
tavanul e singurul meu cer
înjur de câteva ori
în gând am multe voci cred
toate-s de căcat
orice-aș face nu fac destul
îmi privesc doar mâinile
sunt pline de cerneală
fiecare pată e un gând
pe care l-am trăit și l-am ucis în același timp
doar eu pot face asta
paradoxurile înfloresc în mine oricum oricând
eu nu știu
nu știu cine sunt
dar
nOi știm
știm ce suntEm
foto: Megan Snider
Publicat de
Gabi
la
8/12/2012 07:31:00 p.m.
1 comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
dimmu borgir,
existenta,
gabriel bota,
ink heart,
paradox,
poezie,
tigari
luni, 6 august 2012
„finis origine pendet”
lumina stranie a dimineţii
se juca nestingherită
pe cearceaful şifonat pătat
tu încă dormeai
ţi-am străbătut de-atâtea ori
distanţa dintre petele mărunte din piele
încât pielea ta mi se pare
a fi un cer absurd
în care dumnezeu e la fel
de tăcut
la capătul patului
lângă alte mărunţişuri
doar cartea neterminată a rămas
deschisă şi eu
mă duc
mă duc altundeva
să caut ce nu pot găsi
foto: Tina Kazakhishvili
Publicat de
Gabi
la
8/06/2012 09:44:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
carti,
dumnezeu,
finis origine pendet,
gabriel bota,
poezie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)