luni, 23 iulie 2012
summer dream
eşti în faţa mea
mănânci brownies cu mâna fragedă
îţi aşezi rochia în dungi colorate la şold
şi ai o bucurie simplă în tine
nu-mi spui nimic
în colţul gurii doar zâmbetul ascuţit
şi umbra unui cuvânt ce-mparte lumea
între oameni care uită cum să ierte
şi alţii
toţi ceilalţi care nu contează
e încă vară
e încă vară în tine
nu-i nimic
fiindcă aici
neîndurător de calm
seara îşi pune pe umeri haina liniştii
mai fumez o ţigară şi merg să visez
doar ceea ce mâine
nu ne vom aduce aminte
miercuri, 11 iulie 2012
exerciţiu de imaginaţie
imaginează-ţi
un perete crăpat scorojit
plin de urme de palme
de numere şi cuvinte
amestecate încâlcite peste tot
notiţe care şi-au pierdut sensul
imaginează-ţi
că eşti lângă acest perete
miroase a ghimbir a nebunie
a idei scăldate-n ulei de anason
miroase a nou şi-a vechi deodată
aşa cum ar mirosi o inimă strivită
şi-ţi mai imaginează că
întinzi mâna să atingi
acest perete care există şi nu există
şi nu poţi trece de el
doar dacă poţi să-ţi imaginezi o uşă
despre care nu ştii că e uşă
acum aşează-te
trăieşte şi zâmbeşte
fără motiv
deschide-mi pleoapele
Publicat de
Gabi
la
7/11/2012 08:27:00 p.m.
4
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
cuvant,
gabriel bota,
imaginatia,
nebunie,
poem,
poezie
joi, 28 iunie 2012
despre uitare
se poate întâmpla orice dar nu orice e întâmplător şi uneori trăim momentele alea în care credem că toate căcaturile ni se întâmplă doar nouă dar să nu ne speriem sunt doar consecinţele acţiunilor noastre care ne strâng de gât făr-a le pasă că între timp am devenit mai buni vorba lui nietzsche de noi nu scăpăm niciunde dar ne scapă întotdeauna faptul că uităm uităm uităm totul minunat medicament uitarea nu credeţi? eu cred doar toamna uit că totul se uită şi-atunci aş vrea ca tu să-ţi aduci aminte că sufăr de o logică cumplită tot timpul îmi surâd filosofiile ieftine şi uneori să-mi dai restart să-mi umezeşti lobul urechii cu inima cu buzele şi tot ce mai ai până la urma să nu uităm că trăim
foto: Mark-Meir Paluksht
Publicat de
Gabi
la
6/28/2012 10:53:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
filosofie,
gabriel bota,
logica,
medicamente,
Nietzsche,
poezie,
restart,
uitare
duminică, 10 iunie 2012
lucrurile simple

peste tot sunt vise împrăştiate pe trotuar în gări în staţiile de autobuz oamenii străzii ştiu să iubească cel mai bine lucrurile simple şi nimeni altcineva n-a fost aici doar câteva asistente înalte 1,80 dezmăţate pe alocuri pistruiate cu ochii apropiaţi de cer m-au iubit o noapte întreagă într-un joc psihedelic de culori până la epuizare acum e seară deja stau la geamul bucătăriei cu paharul de suc de mere lângă mine pachetul de ţigări dar nu-ndrăznesc să fumez nu ştiu de ce îmi trec şi nu-mi trec multe prin cap voci necunoscute nicidecum vocea ta mă gândesc sunt la fel ca orice bărbat las şosetele lângă pat şi lumina aprinsă în baie dar totuşi am pielea blândă cu aluniţe pe braţ şi piept care pot extazia gura tuturor femeilor şi din când în când cineva din mine scrie poezie pe orice pe oriunde oricum chestii banale pe care tu nu le-nţelegi aşa cum n-ai înţeles că timpul este liniar şi constă în alegeri dar numai înainte de a alege totul este posibil atât de a dracului e viaţa acum ştiu întotdeuna am ştiut de fapt doar oamenii străzii iubesc lucrurile simple în staţiile de autobuz în gări pe trotuar sunt vise împrăştiate peste tot
foto: Janus T
miercuri, 30 mai 2012
sometimes shit happens
cât stres în noi parcă plutim peste zile şi zilele trec şi se duc naibii şi cu ele ne ducem şi noi automat seara pun totul la îndoială de parcă-mi curge sânge cartesian prin creier şi ajung la concluzia că viaţa noastră dă cu virgulă orice-am face veşnic vom fi nemulţumiţi de noi de alţii întotdeauna de ceilalţi şi aidoma unei destăinuiri de copil cu mânuţe pufoase şi ochi cristalini cu dichis maschez forţa vocilor mele interioare pe care voi le citiţi aici voi cei care citiţi habar n-aveţi cât de mult îmi tremură inima cu care scriu aceste cuvinte în timp ce-mi pun căştile-n urechi printre acorduri funky soul psihedelice mănânc vinete cu maioneză de la bila beau un ceai de prune şi whiskey meditez mă enervez levitez întreb pe cineva pe cine tot pe mine de ce mi-a zâmbit tipa aia bună azi mult prea insistent de ce nu i-am zâmbit şi eu de ce înţeleg tot ce nu vreau să înţeleg de ce te iubesc de ce nu pot să dorm de ce nu pricepi că nu pot să dorm de ce scriu de ce multe multe multe de ce-uri toate frustrările mele inutile prosteşti ţi le las la uşă pentru că nu-i aşa sometimes shit happens
până una alta în fiecare seară la masa mea de scris
mă duc să fiu ce-am fost
şi vin să fiu ce nu pot fi
Publicat de
Gabi
la
5/30/2012 11:13:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
funky,
gabriel bota,
iubire,
poezie,
psihedelic,
shit happens,
soul,
stres,
viata,
whiskey
duminică, 27 mai 2012
some voices
sunt mulţi turişti zgomotoşi în această cafenea îmi place să stau la aceeaşi masă de unde privesc cu ochii ficşi ai raţiunii oamenii din jur apoi mă joc cu pachetul de ţigări şi-l rotesc până devine o roată de-aia hipnotică în alb şi negru o uşă prin care ajung în mine e mult prea multă linişte ca şi când nimeni nu s-ar fi născut vreodată ori poate toţi şi-au făcut bagajele şi-au plecat dar nu ca să privim lumea trebuie să ştim să privim ca să ne privim pe noi înşine nu avem nevoie de ochi şi-atunci îmi aduc aminte de mine nu pot să m-ascund şi încet încet fiecare gând devine o voce fiecare voce devine argumentul unei lumi posibile imposibile în care eu sunt noi iar noi suntem portretul lui dorian grey şi aşa reuşim ca eu să fiu atât de minunat în versuri doar în versuri te găsesc vulgară cuminte frumoasă ca mai toate ploile ce cad pe pământ fiindcă ploile sunt cererea mea de iertare fiindcă ploile astea ne spală mâinile aceste mâini cu care ne-am îngropat unul în celălalt aşa se-ntâmplă ca-ntr-o zi oarecare pe neaşteptate să devenim străini în propria noastră viaţă mă trezesc acum în această cafenea la aceeaşi masă privesc cu ochii ficşi ai raţiunii alţi şi alţi turişti zgomotoşi
Publicat de
Gabi
la
5/27/2012 09:35:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
cafenea atrium sibiu,
dorian grey,
gabriel bota,
hipnoza,
poezie,
ratiune,
some voices,
tigari
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



