uneori nu mai știu unde ești
și te caut în fiecare seară până când
viermi de mătase cu riduri pe frunte
îmi spun că-ntre noi
se-ntinde o primăvară absurdă
atunci cred că ți-ai pus prea ușor
pe buza ta mută cuvântul meu mat
dar totuși mai străbat un infinit de întrebări
până când inima mi-e împrejmuită
de măceși grei și flori de sulf
apoi noaptea cade peste lumea albastră
heralzi de carton mă îmbracă-n nanchin
iar sub perna de bronz ascund de mine timpul
și doar atunci reușesc să tac
doar atunci uit că nu te-am găsit
de fapt
între noi sunt eu și tu
fiecare în primăvara lui
de-aș fi știut
mai multe secunde-aș fi pus peste noi
secunde pătate de groaznice ploi
