luni, 24 februarie 2014

nichita în cafenea



primăvara înflorea în inima oamenilor
ca un nichita binedispus ce arunca la întâmplare
lumină și nori pe foi din aripi de îngeri rotunzi

un telefon a lătrat cineva a zâmbit
cafeaua a rămas blocată într-un gând agitat
nu-i vreme de pierdut ușile-s deschise
doar pentru o secundă pătrată

apoi spațiul întreg a muțit

mi-am achitat nota de plată
și-am plecat afară din viața ei

sâmbătă, 22 februarie 2014

profesorul de metafizică



sunt singurul metafizician în viață mi-a spus cu zâmbetul adunat pe întreaga față
l-am întâlnit azi după mai bine de 7 ani intrând pe fugă la il caffe-ul de pe strada brâncuși
el era așezat la bar și sorbea lichidul negru dintr-o ceașcă mică prin gesturi extrem de elegante
am mers direct la el și l-am salutat întrebându-l dacă-și mai aduce aminte de mine
mi-a strâns repede mâna cu o forță pe care doar bucuria poate să o dea unui om
în 3 minute mi-a citat din aristotel într-un mod triumfător mi-a repetat de 2 ori
celui care nu face nimic îi este imposibil să găsească fericirea
celui care nu face nimic îi este imposibil să găsească fericirea
apoi a tăcut ascunzându-se parcă după gulerul cămășii șifonate
m-au părăsit toți dragul meu coleg
m-au părăsit toți
i-am spus că mă grăbesc dar că îl voi căuta zilele următoare
m-au părăsit toți dragul meu coleg
m-au părăsit toți

ochii i-au căzut într-un timp uitat plin de tristețe
sunt singurul metafizician în viață mi-a mai spus



photography: Ovidiu Manoilescu

vineri, 14 februarie 2014

get the picture



dispar zilele norii străzile cămășile fotografiile dispar vertebrate și nevertebrate dispar canale și canale anale tv dispar semne de circulație și semne de punctuație dispar expresii și impresii dispar îngeri mame locuințe câini motani prieteni emoții comoții și promoții dispar pentru totdeauna și întotdeauna când te aștepți mai puțin dispar bucăți din tine furate uitate pierdute distruse ucise pentru că totul se înlocuiește pentru că suntem locuibili și înlocuibili în același timp același timp nu reușim să-l împărțim
un întreg mie
un întreg ție
frate ia și tu puțin din iluzia asta în care credem amândoi și care nu folosește niciunuia

vreau să zic păstrați păstrați tot
ce ne rămâne e doar ce n-a dispărut încă


photo: evgenia rudaya

vineri, 10 ianuarie 2014

cangurii mănâncă ridichi




mi-era poftă să dorm și să visez dintr-odată m-am ridicat de la masă și poate am spart ceva dar n-am auzit decât o hărmălaie îngrozitoare din străfundul nopții mai mulți câini negri au străbătut peretele bucătăriei și mă gândeam că te-am lăsat singură dar nu m-am întors am fugit nepăsător în patul somnului să vânez comete sinucigașe sub plapuma în dungi de lăcrămioare unde-au trecut secunde și ani uriași și mie nu-mi păsa mă durea în cot de facturile neplătite până la urmă încrederea e ușor de pierdut și greu de câștigat iar stilul de viață iresponsabil NU dăunează grav sănătății orice s-ar spune trebuie să faci ceea ce visezi ori trăiești degeaba așa că n-are rost să regret voi mai rămâne pentru o vreme aici până voi consuma partea neconsumată din mine încet și sigur mă voi întreba oare cangurii mănâncă ridichi oare oamenii sunt mai fericiți seara sau dimineața și te voi zări așa aievea fără înțeles chiar în acel moment din spațiu și timp se va găsi particula lui dumnezeu într-o pungă de chipsuri de tipa aia înaltă blondă murdară de la nouvelle vague care va urla uimită exaltată și eu voi deschide ochii iar luna va fi captivă în perdelele de la geam ca într-un păienjeniș straniu de real

nu mă trezi din viața ta
o dată pe an visez singur

luni, 6 ianuarie 2014

little piggy



cine e cine ce mai e ce
nu mai întreb n-are rost
inexplicabilul timp se sparge
în timpanul tăcerii
ieri te-am uitat prea ușor
azi te găsesc prea greu
în fața privirii armate de zebre
se îneacă în nămol
little piggy te strig
fuck the whole universe
nu te speria nu respira
la viață oricum ne trezim

la viață
oricum
ne trezim

marți, 31 decembrie 2013

bufnițele-oameni




peste oraș cade un întuneric blând și inexplicabil prin care te poți rătăci ușor asta ți-am scris butonând o poveste într-o fereastră de chat și nici nu știu dacă ai citit probabil erai ocupată cu pierderea sinelui prin bucătărie oricum era o poveste cretină cu noi cu alții cu nimeni cu chipul-lună al papagenei căzută din cer în mijlocul unui vis despre care sunt mai mult ca sigur că nu a fost vis cu bufnițele-oameni și rațele-oameni care s-au dus să caute altundeva iluzii cu anul care a trecut și-n care nu am fost prezent de fapt habar nu am unde am fost poate în alți ani pe care încă nu i-am trăit ori în alții pe care i-am trăit de prea multe ori nu prea știu nu prea sunt sigur că vreau să știu ce mă așteaptă cine vine ori de ce scap până la urmă și gândirea pozitivă e fix o pulă o idee-pieton ce nu se asigură la colțul creierului și peste care trece foarte curând altcineva cu un camion întotdeauna altcineva te oprește din drum să te întrebe cât e ceasul ce-ai mai făcut ce-ai mai pierdut apoi merge mai departe ca și când n-ai fi existat dar nu-i bai indiferența este transparentă anodină și duce la o singurătate acceptabilă fără doar și poate în fiecare clipă vom aștepta o clipă mai bună îngenunchiați în realitatea uzată ca o gumă mestecată prea mult

de mâine voi începe o viață nouă ca toate celelalte începute în fiecare dimineață de până acum



photo: kim ngan ao