În acest decembrie îi văd pe prea puţini zâmbind. E un decembrie amar, pustiit, nici măcar alb! În loc de zăpadă, mocirla a ales să dea culoare străzilor. Acum totul este în peisaj! Totul se potriveşte: o ploaie rece şi măruntă, o mizerie cruntă şi apăsătoare. Astea mai lipseau! Sunt parcă zile şi umbre furate din romanele lui Tolstoi. Mă uit în jur şi îi văd pe aceşti oameni care trec pe lângă mine şi mă întreb dacă pot găsi la unul dintre ei măcar un motiv adevărat de bucurie. Cine mai simte bucuria acum? De ce ar mai simţi-o? Mai există motive adevărate de bucurie? Cine mai merge pe drum în căutarea ei? Mă tem că prea puţini! Şi dintre aceea, mulţi se mint pe ei înşişi!
Cum am văzut eu ziua de azi?
Prin ochii unei mari dureri de cap. Strada plină de oameni care se agitau să mai cumpere ultimele produse cu preţ redus, cadouri fără sens, miros de tot felul de mâncăruri prin bucătărie, agitaţie, mult prea multă agitaţie! Sensuri neînţelese! Sensuri pe care nici eu nu mai vreau să le înţeleg!
Îmi dau seama că anul acesta nu am ascultat până acum nici o colindă! Am butonat telecomanda să găsesc ceva la tv, dar nimic: doar filme proaste, ştiri fără conţinut, reality showuri absolut ridicole... am renunţat!
de fapt, toată lumea este fericită! de altfel, de ce ar transmite felicitări în stânga şi-n dreapta?
pană la urmă, ce e cu sărbătorile astea? ne oferă doar o pauză, o paranteză de la ceea ce ne înconjoară? putem zâmbi aşa neclintiţi în această paranteză? chiar putem uita de ceea ce ne înconjoară?
se pare că totuşi încercăm!...
voi încerca şi eu, până la urmă, de ce nuh?
uite că am început şi eu...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu