Se afișează postările cu eticheta caldura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caldura. Afișați toate postările
marți, 1 mai 2012
vulnerabilităţi
era culcată pe-o dungă
şi doar cu genele îmi apăsa pielea obrazului
era aproape indiferentă
şi-mi asculta cuvântul cum urlă sub peniţa stiloului
aşa adormise
într-un cânt absurd
pe care-l cântam cu privirea aiurită
la fluierul piciorului
neştiind
că rămân cu ochii deschişi
ochii mei imposibil de frumoşi
ochii mei ce planează
în dimensiuni metafizice ori de câte ori
tu fugi
în visele tale
se-anunţă o vară fierbinte
foto: Adolfo Valente
Publicat de
Gabi
la
5/01/2012 04:52:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Trimiteți pe X
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
caldura,
gabriel bota,
imposibil,
indiferenta,
poezie,
somn,
vis
sâmbătă, 14 august 2010
Gândind la cald!

Ce avem în comun? Ceea ce ne desparte!
(Ce vreme de tot rahatul este afară! Cald, mult prea cald! Urăsc căldura! Parcă nu mai am chef de nimic! Oricum obişnuiesc de ceva timp sa mă aşez pe spate în pat şi să privesc tavanul, aşa pentru câteva ore..... Fără să mă gândesc la nimic... Măcar de aş contempla...la ceva... dar nici măcar atât! Cineva mi-a spus ieri ca sunt flegmatic, mă rog, altfel nici nu aş putea fi zilele astea! Dacă mai adaug şi vechile mele depresii ajung să fiu exact persoana cu care se poate discuta....!)
Ca să revin, vorbeam despre ceea ce avem în comun! Mi-am adus aminte, stând aşa în pat şi privind tavanul (se pare că totuşi m-am gândit la ceva!), că, pe undeva, Nancy a spus că numai ceea ce ne diferenţiază ne aduce la comun! Are perfectă dreptate! Cu cât conştientizez că distanţa dintre noi este, cu atât avem mai multe în comun! Sau, altfel spus, numai aşa putem avea un comun! În sensul de înconjurare!
Oare unde o fi khora d-lui Ciomos când ai nevoie de ea?!
De exemplu, să încercăm să gândim fericirea la comun prin readucerea în discuţie a Celuilalt ca şi formă de constituire a fericirii individuale. Celălalt este mediatorul fericirii mele, este cel în raport cu care pot să mă consider fericit. Lumea pe care o împart, fericirea pe care o împart, o împart cu cineva: iar Celălalt poate să se numească persoană iubită, prieten, familie, societate. Acced astfel la fericire prin raportul meu cu Celălalt pentru că astfel pot spune ceva despre fericirea mea. Această abordare are două dimensiuni. Mai întâi, dacă Celălalt nu contează pentru faptul de a fi fericit, atunci avem de-a face cu o individualizare a fericirii, cu o exacerbare a hiperindividului pentru care fericirea, în sensul de experienţă, este personalizată şi unică. Mai apoi, dacă Celălalt contează pentru atingerea fericirii individuale, atunci Celălalt capătă valenţe indispensabile în modul propriu de a atinge fericirea. Însă, în ambele cazuri, dacă nu conştientizăm distanţa dintre noi, (des)părţirea, atunci nici vorbă de fericire...
Deja e prea cald! V-am spus oare că urăsc căldura?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

