ce simpli şi ce buni eram
nu căutam sensul zilelor şi
toate miroseau a lavandă
mai ales dimineţile
rarele dimineţi în care
păreai neînţeles de fericită
îţi înmuiai degetul în cana cu lapte
să vezi cât e de fierbinte
şi-apoi rupeai biscuiţii cu miere în două
aşteptând să-ţi zâmbesc
ca şi când nu-l înţelegeai pe dumnezeu
şi-atunci
ştiam că niciun dumnezeu
nu mă poate vindeca
decât tu
şi dimineţile tale
în care nu vroiam altceva decât
să-ţi număr pistruii cărămizii
ascunşi după bustiera de chamois
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu