e seară în septembrie
aş bea un ceai cu ghimbir la samsara
şi m-aş citi în pălmile oricui, nimănui
apoi m-aş arunca în locul cuiva
de la vreun etaj miraj
rupându-mă amestecându-mă
până învăţ să iubesc nevrotic hiptonic
şi nu m-aş opri n-aş mai gîndi
i-aş lăsa pe toţi să-mi trăiască din viaţă
măcar o secundă rotundă
eu să dispar eu să apar
undeva oriunde uneori nicăieri
iar noaptea să se-nchidă lichidă...
de ce mă-ntrebi cum de exist, nu ţi-am mai spus?
sunt pentru că ştiu că tu vrei ca eu să fiu
