Se afișează postările cu eticheta cavaler. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cavaler. Afișați toate postările

duminică, 6 februarie 2011

Truehard, sau cavalerul din spatele sophiei


Despre Truehard se spune că ar cunoaşte adevărul pur dar şi pe cel relativ. El este întâiul născut în familia Hard-zilor, primul cu semn pastoral pe ceafă, primul şi singurul care a gustat lapte de la sânul măsii care era încă prea tânără şi l-a alăptat doar o zi, de fapt doar o dată că după aceea a regretat că l-a născut, primul care a ştiut încă de la naştere că va avea un destin trium-fător.

Istoria lui este la fel de pură şi relativă ca şi adevărul. A fost crescut de o guvernantă bună şi palpabilă şi încă din copilărie îi fugea mintea spre geometriile rotunde, unde ştia că adevărul stă ascuns sub o cămaşă cu fodorei şi ciucuri numa buni de jucat cu ei. A fost întotdeauna obsedat de cercuri, cu cât mai mari cu atât mai bine! Formele perfecte nu au cusur, prin urmare poartă în ele esenţa adevărului.

Lui Truehard întotdeauna i-a plăcut să descopere adevărul de la spate, adică pe ocolite. El a fost întotdeauna în spatele cuiva. Dar precum adevărul, adică întotdeauna necunoscut, a trecut prin istorie fără ca să fie consemnat prin analele ei.

De exemplu, el a fost cel de-al cincilea muschetar despre care Dumas nu a mai apucat să scrie, el a fost adevăratul Ivanhoe, a fost şi trubarur la un moment dat şi i-a cântat Genovevei la coapse în timp ce o plimba cu toate căruţele posibile printre dealuri şi poteci, uneori mai negre alteori mai deschise la culoare. El a fost şi cel care a scris pe creanga de aur cele 31 de reguli ale dragostei, dar nu fiindcă iubea ci pentru că se iubea şi vroia să scape de ştreang...

Ah, a fost martorul din umbra în seara cand a fost ucis Rasputin. El a fost cel care l-a învăţat pe Răsputin hipnoza şi el în fapt trebuia să moară. Dar adevărul a fost de partea lui şi nu l-a lăsat conştiinţa să-l spună. La ce mai e bun un adevăr ştiut? În seara când Răsputin muşca din prăjitura plină de cianură, Truehard a muşcat şi el. Dar prăjitura era prea dulce şi cum lui nu ii place dulcele a scuipat-o repede afară. Apoi a pus mâna repede pe pahar, şi ca să nu-l pună pe Rasputin într-o situaţie penibilă a ciocnit cu acesta obligându-l să bea din vodka impregnată şi ea cu cianură. Dar nu, Truehard şi de data asta a scăpat fiindcă lui îi plăcea să bea numai din butelcuţa lui pe care însuşi Epicur i-a dăruit-o. Şi, de fapt, împărăteasa Alexandrina pe el iubea. Dar el nu a ştiut niciodată.

Dacă v-aţi întrebat, Truehard are 99 vieţi. Pe ultima încă şi-o consumă...

Tot prin mama rusie, pe unde şi acum se întreabă cum a ajuns, i-a cunoscut şi pe fraţii Kamarazov. Lui Ivan i-a spus că lumea asta, aşa cum e, nu poate să fi fost creată de Dumnezeu (avea şi o esenţă de depresie indusă în el – că doar cunoştea adevărul pur dar şi pe cel relativ), pe Dmitri l-a dus la curve şi lui Aleoşa nu a avut ce-i spune fiindcă era deja o cauză pierdută. Tot pe atunci, într-o noapte, poposind într-un han din Caucaz l-a întâlnit pe Bulgacov care era mort de beat şi care avea scris pe o hartie murdară cu seu de ren „maestrul şi margareta”. Doar atât. Truehard l-a întrebat: „şi, maestrul ăsta, îi golan?” iar Bulgacov a înţeles „Woland”... şi ştim cu toţii ce s-a întâmplat apoi...

Acum, Truehard ştie că lumea e pierdută. Şi se ascunde de ea. Fiindcă el este chiar adevărul pur dar şi cel relativ. Şi nu vrea să fie descoperit. Pentru că ştie că adevărul doare. Mai ales cel de la spate. Aşa că ziua citeşte ziare de scandal, îşi face cafea la ibric pe aragaz şi bea numai zaţul, mănâncă broccoli fiert, ascultă vremea la radio şi râde de statisticieni şi prognozişti fiindcă au toleranţe prea mari la date, poartă părul chică şi perciuni bucălaţi... şi da, încă îi mai place să privească de la spate...

De curând însă, a fost invitat de onoare la o conferinţă despre pace şi stabilitate. A spus doar atât audienţei, de altfel numeroase: „adevărul există doar în faţa voastră, cu cât te apropi mai mult de el, cu atât el se îndepărtează mai mult. Nu-l mai căutaţi fiindcă în curând o să moară. Iar mie, oricum mi-a plăcut întotdeauna să stau în spate...”.

Adevărul nu există. Şi nici nu merită căutat...

miercuri, 1 decembrie 2010

Rozhard sau cavalerul rozetei roşii


Rozhard e fratele mai mic al cavalerului Blondhard, e unchiul nelegitim al lui Captain Planet şi genetic se trage din Xenofon pentru că şi el pretinde că a ajuns până la porţile Babilonului. Dar numai a ajuns. De intrat nu a intrat. La rândul lui, ca şi Blondhard, Rozhard are şi el o poveste interesantă pe care acum, de când s-a teleportat în veacurile noastre, o spune cu usturime pe buze oricui.

Al nostru Rozhard face parte din Ordinul Rozetei Roşii iar titlul l-a câştigat la o masă de zaruri după ce a dat o dublă mirifică (una brunetă, alta roşcată) într-o seară de marţi medievală. A luptat în cavaleria uşoară şi era primul dintre prodromoi care o încasa. El este un suliţar de sânge nobil cu toate că e cam verde la faţă. Ca să vi-l imaginaţi: are urechile unui elf răpus de gripă, în cap poartă o chică de meduze, are nas de minotaur şi buzele lui Valdemort. A împrumutat aripile lui Pegas şi acum arată ca un curcan jumulit pe jumătate şi opărit în băi vulcanice, numai bun de pus în intersecţii. La brâul subţire are o sabie de Toledo şi în mâna stângă ţine strâns o suliţă pe care o ascute de multe ori cu pila rosalie a domniţelor de curte.

Cu mândrie poartă pe piept o cămaşă cu zale făcute din solzii culeşi din trupul dragonului lui Eragon iar în picioare are pantofiori cu talpă moale, custom made, pentru un balet morbid. De mirosit, miroase roz. N-a mai dat de mult timp pe la o baie publică. Însă, este un erou veritabil. A omorât dragoni, mameluci, moroi, pricolici, scorpii (mai ales), spiriduşi, stafii, centauri, harpii, hidre şi ... fără număr. Ah, a dat şi precepte morale în feudalism. De luptat, a luptat alături şi împotriva sasavinilor, în armata bizantină, a luptat alături de dibanari şi talibani iar la un moment dat ajunsese chiar paşă peste seleucizi. De altfel, a purtat chiar şi campanii (nu publicitare) prin Afganistan de unde a luat o boală venerică ce îi pigmentează şi acum armura, arătând ca un dalmaţian uşor răvăşit.

El a fost şi este un fel de legiuitor expirat înainte de termen. Dah brav din cale afară. Secretul bravurii lui se găseşte în alimentaţie. Totul i se trage din alimentaţie. Este eco, n-ai ce-i face. Rozhard consumă fructe (întotdeauna 2 pepeni uriaşi – minim), legume (întotdeauna o roşie macerată bine – minim), carne (întotdeauna tăiată de sub şira spinării şi de pe osul pelvian – numai), apoi se ospătează cu un vin roze bine ales pe care îl bea din pahare de nufăr sălbatic. De-alungul timpului a trecut prin patul doamnei Chiajna, a întâlnit-o într-un bistro pe Ofelia lui Felix şi a cunoscut-o şi pe Desideria lui Blondhard (dar să nu-i spuneţi lui Blondhard, ca el nu ştie). Rozhard este mai hard decât toţi. Pentru că e Roz. Roz de la Rozhard.

Acum, de când s-a teleportat în aceste veacuri, a devenit un fel de erou apucat de streche. A uitat de trecutul corect, vitejesc, elegant şi şarmant şi a ajuns în Prezent. Prezentul îl marchează. Şi-a făcut transplant de conştiinţă şi cu toate că ştia limbi străvechi a insistat să înveţe şi limbi moderne aplicate. Acum a devenit un fel de diplomat de soi purpuriu. Umblă pe coridoarele parlamentului, cu puterea minţii încheie tratate de pace între cele două Koree, a fost chiar şi prin Vietnam unde, în prima zi când a ajuns, a fumat pentru prima oară într-un câmp verde şi s-a trezit numai după vreo 3 ani într-un episod din M.A.S.H. îmbrăcat în smoking.

Mai nou, joacă în reality show-uri, caută colanţii roz şi stofa subţire a domniţelor, nu protestează împotriva încălzirii globale, este chill şi bea ceai bio harmony. Pentru el totul este acum roz şi frumos şi îmbălsămat – face chiar şi reclame la detergenţi. A ajuns chiar şi să pună la loto pentru că, spune el, va fi norocos la cea de-a şasea...

Legenda lui are şi un sâmbure de adevăr, pe care însă l-a pierdut într-o pungă de Nutline....
Rozhard este mai hard decât toţi. Pentru că e Roz. Roz de la Rozhard.

joi, 21 octombrie 2010

Cavalerul Blondhard a decis să protesteze!


Al nostru cavaler Blondhard e depăşit de negurile pe care le trăieşte. Armura a ruginit demult, pieptarul e ros în coate iar în vârful spadei nu se găsesc decât facturi de întreţinere. Sângele acestora e mai roşu decât al păgânilor. Acum îşi petrece toată ziua măsurând din priviri cutiile de KFC care au ajuns să fie singurele lui trofee. Nu mai participă la turniruri, domniţele nu îl mai interesează. Stă plictisit cât e ziua de lungă şi ascultă o piese mai nouă, „I want to be a billionaire”, care se pare că a devenit hit. Nush de ce! Se imaginează astfel lângă Oprah povestind despre găuri de vierme şi despre formaţia de luptă în V... Acum poartă un coif făcut din pagini rupte din Ziarul Financiar şi pe post de halebardă foloseşte mătura pentru a schimba canalele la vechiul televizor alb-negru. Desideria l-a părăsit demult. Nu! Nu şi-a găsit pe altul! Doar a murit! Când trăia, îi aducea mustul dis de dimineaţă şi apoi se îmbălsăma în lapte de capră pentru a vesti o nouă zi plină de cuceriri. Îşi aminteşte des de ea. Mai degrabă îşi aduce aminte de henninul pe care aceasta îl purta şi care era ceva mai înalt decât turla bisericii. Când îl purta, ea îşi ţinea spatele drept iar el era încântat de forma de ulcior cu două toarte pe care corpul ei îl avea. Îi plăcea să-i vorbească din faţă. Întotdeauna, ca un cavaler demn ce era, se apleca în genunchi, îşi aşeza frumos cosmobilitatea bărbiei de astru, apoi, cu o mişcare lină, o mângâia ancestral pe falangă. Vroia parcă să o brodeze pe tapiţeria de la Bayeux!

Ce vremuri! Ce a ajuns al nostru cavaler Blondhard! Ce au ajuns ale lui cosiţe! Unde sunt acele vremuri în care, prin vizierele coifului, toată lumea părea normal de dreptunghiulară? Acum parcă toată lumea pare ieşită din piaţa Rasdaq, ca un indice de bursă glicemic. Nu mai are cu cine să se lupte pentru că nimeni nu mai vrea să se lupte cu el. Îi doare pe toţi în cot de vechea practică de purificare: post, veghe, spovedanie şi împărtăşanie. Noua practică de purificare îi să-ţi bagi orice în orice! Fără post, veghe, spovedanie şi împărtăşanie! Oricum sunt gropi peste tot...

S-a săturat! S-a săturat rău! Al nostru cavaler Blondhard s-a săturat rău de tot! Nu înţelege netu, telefonu, wi-fi-ul, Java şi câte şi mai câte. De-asta vrea să schimbe lumea şi să o aducă la ce a fost cândva! Dacă a fost cândva ceva. De-asta va face o petiţie pe Facebook. Se va numi: „Dacă vrei să protestezi, cine dracu te opreşte!”. Va fi un act normativ îndreptat împotriva:
- Porţiilor prea mici de vită cu ceapă iute de la Yummi Yang
- Căruţaşilor din trafic
- Fandosiţilor
- Fandosiţilor, încă o dată!
- Târgurilor de carieră
- Celor care spun „vă sunăm noi!”
- Pantalonilor strâmţi pe gambă
- Celor care poartă cizme vara
- Idioţilor
- Proştilor
- Idioţilor
- Idioţilor (se poate spune la nesfârşit...)
- Vânzătorilor de la Zara care sunt prea efeminaţi
- Muzicii proaste proaste proaste
- Programului de lucru
- Preşedintelui (spus la nesfârşit...)
- TVA-ului
- Zilei prea scurte
- Dormitului prea mult
- Expansiunii universului
- Mersului la ţară în weekend
- Alergiilor imaginate
- Scârţâitului de la uşi
- Troleelor care opresc la 20 m de staţie
- Proştilor care stau la semafor şi nu ştiu să apeşe pe buton
- Preţului prea mare la „Antipurici®” de pisici
- Play-listului de la Europa FM care e acelaşi de mii de ani
.
.
.

Cavalerul Blondhard s-a decis să protesteze pentru că s-a săturat de ceea ce îl înconjoară. Dacă vrei şi tu să protestezi, hmm..., by the way, nimic nu te opreşte!