sunt zile în care toate-s de căcat şi nimic din ce se-ntâmplă nu are logică raţiunea o ia razna înţelegi că nu mai vrei să-nţelegi ceva şi dai vina pe tot ce-ţi stă în cale şi asta se-ntâmplă deoarece există acele forţe instabile bolnave din noi care ne fac să răbufnim uneori şi care ne arată că fiinţa umană e extrem de fragilă dar nu-i aşa grav să ne permitem din când în când să suferim de nihilism ori măcar să nu mai jucăm teatru afişând că suntem bine cu zâmbetele alea strâmbe şi meschine lipite de buze care oricum ne trădează şi care nu-şi au rost în realitatea noastră nu sunt spectatori care să ne aplaude şi suntem al naibii de singuri mai ales atunci când schiţăm zâmbete forţate dar cât de greu recunoaştem asta faţă de noi atât de greu încât suntem de nerecunoscut dar până la urmă vestea bună e că reuşim cumva să ne inventăm propria logică să devenim un soi de wittgensteini ciudati care oricum ar fi fost ziua tot găsesc câteva argumente „convenabile” care să ne adoarmă aparent multumiţi. doar aparent. n-am chef de metafore subtile care să-mi farmece existenţa îmi dau seama că deja s-a înserat dar până la doişpe noaptea mai am timp să găsesc un argument favorabil mie nouă
foto: Iosif Badalov
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu