A deschis ochii și s-a ridicat în picioare. Nicio altă dimineață nu urma să mai fie ca aceasta. Știe foarte bine ce are de făcut. Trage draperiile și deschide geamurile. În viața altora e primăvară. Nimic mai mult. Zâmbește mijit, aproape neobservat. Caută pachetul de țigări și se trântește în fotoliu. Într-una dintre țigări e injectată o sută de miligrame de Poloniu-210. Letal, magnific, simplu. Lucrurile care nu există nu pot fi imaginate iar cele care există nu pot fi schimbate. E convins de asta. Acceptă tot ce nu a putut accepta până acum. Nu știe de ce și nici nu îi pasă. Dumnezeu iartă prea târziu. Și întotdeauna e prea târziu. Chiar și pentru dumnezeu. Deschide o carte precum un chirurg deschide inima pacientului său pe masa de operație. Cu grijă și delicatețe. Cartea miroase precum sexul unei femei proaspăt îmbâiate. A liliac și a viață. Ce viață. Mai are de citit 27 de pagini. Se gândește că, dacă are puțin noroc, poate le va termina înainte să. Mai zâmbește încă o dată. Mult mai profund, mult mai evident, mult mai natural. Se gândește la sexul femeii proaspăt îmbăiate. Ia bricheta în mâna dreaptă ca și cum ar urma să se masturbeze. Prima țigară din pachet e ca o rază de soare ce atinge capătul lumii. La capătul lumii ești obligat să mergi mai departe. Și merge mai departe. Bricheta se aprinde calm și binevoitor. Ca un surâs pe buzele unui sfânt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu