Să ai de răspuns sau să dai socoteală pentru îndreptăţirea de a fi! Iată o interogaţie sau mai degrabă o obligaţie la care suntem (ne)voiţi să ne gândim. Suntem îndreptăţiţi să FIM? Cine ne-a îndreptăţit sau de ce îmi doresc să fiu îndreptăţit la ceva? De ce trebuie să-mi justific faptul că exist?
Ştiţi, de ceva vreme, mă gândesc obsesiv la această idee de îndreptăţire, sau de a fi îndreptăţit! Eu ştiu că sunt îndreptăţit să trăiesc. Cu toţii suntem. De fapt, singura îndreptăţire pe care o am sau o avem este aceea de a fi. Şi-atunci de ce trebuie să răspund în faţa cuiva şi să-mi apăr acest singur drept pe care îl deţin? Şi vă daţi seama ca nici nu mă refer măcar la vreo entitate juridică sau la vreo lege abstractă anonimă. De fapt, am doar acest sentiment că trebuie să îmi justific existenţa, că TREBUIE SĂ MĂ JUSTIFIC! De ce? De unde am acest sentiment, de ce am ajuns aici!? Cine este acel cineva sau acel ceva care mă obligă să mă justific, care mă obligă să mă scuz pentru simplul fapt că am dreptul de a fi!? Mulţi ar spune: sistemul, sau altfel spus, sistemul e de vină!, corupţia, prostia, proştii, proştii care au ales proşti, sistemul, încă o dată sistemul, etc. Dar cine e sistemul, dacă nu noi? Sau ACEST sistem a devenit o entitate de sine existentă care nu mai poate fi oprită şi controlată? Oare nu noi suntem sistemul? Oare nu noi l-am creat? E ca şi cum am da socoteală în faţa noastră pentru faptul că existăm. Şi am creat un Sistem independent de noi care ne face să dăm socoteală in faţa noastră pentru faptul că noi suntem! E paradoxul paradoxurilor. Şi ce e mai rău e că nu suntem conştienţi de asta! Sau nu ne dorim să fim conştienţi. „Pentru că e mai simplu!”
Şi cu toţii ştim că SUNTEM SIMPLI!......
Că doar se vede....
Gândim mult prea simplu in sensul că suntem leneşi să facem ceva împotriva unui Sistem pe care tot noi l-am creat şi care ne obligă să ne justificăm faptul că suntem! „Pentru că e mai simplu aşa!”
Pe mine nici nu mă intrigă faptul că „e mai simplu să nu faci nimic” ci acela că trebuie, că am ajuns să ne justificăm în fiecare clipă pentru faptul că suntem. E ca si cum îţi ceri iertare pentru că trăieşti. Altfel spus, trebuie să plăteşti pentru locul tău de sub soare! Preţul este existenţa ta. Ieftin, nu?
Locul meu sub soare a DEVENIT un loc care nu mai este al meu. De fapt, nu a fost niciodată al meu. Este un loc, locuit de alţii, sau care a fost dintotdeauna locuit de alţii. Iar venirea mea reprezintă o uzurpare a locurilor ce sunt ale altora. Iar aceşti ceilalţi vor fi prin venirea mea oprimaţi, înfometaţi, expulzaţi într-o altă lume. Eu sunt cel care prin venirea mea, prin ocuparea locului meu sub soare ii fac pe ceilalţi să fie excluşi, simpli, să-i fac să devină hoţi, criminali, cerşetori. Pascal zicea, dacă reţin bine, că „locul meu sub soare este începutul şi imaginea uzurpării întregii lumi.” Da, însă este începutul şi imaginea uzurpării întregii lumi pentru că SUNTEM SIMPLI şi leneşi!
Apropo de Sistem, fiecare dintre noi a participat sau a citit la un moment dat despre campanii umanitare, donaţii etc. Nu vi se pare ciudat să ceri, de fapt să îţi ceri ţie să donezi ceva (că doar tu eşti sistemul) cuiva care îşi cere dreptul de a fi, de a ocupa locul „altcuiva” sub soare?
Credeţi că mai trebuie să gândim simplu în continuare? Mai mult, nu vi se pare ciudat să îţi trebuiască sute sau mii de semnături pentru a atrage atenţia unei instituţii sau unei persoane (tot sistemul) (tot noi!) că cineva are nevoie de o semnătură pe un formular (E 112) ca să i se aprobe un fond care să-i salveze viaţa? Adică să-l obligi (sistemul, adică tot noi!) să-l implori să îţi acorde dreptul de a continua să-ţi păstrezi locul de sub soare? Mai mult, nu uitaţi ca noi suntem cei care acordăm drepturi! Şi atunci, trebuie să încetăm să mai gândim simplu! Pentru că Ceilalţi, gândesc pentru ei!
Da, EU nu sunt de vină pentru că exist, eu nu sunt de vină pentru că am un loc sub soare ci pentru că am creat ceva - Eu sunt cel care a creat ceva, ACEST CEVA - Eu sunt de vină pentru că am creat un ceva care mă face să dau socoteală pentru faptul că exist, pentru faptul că îmi pun la indoială îndreptăţirea inocenţei intenţionale de a fi.
De exemplu, personal, întotdeauna am avut impresia că am luat locul de sub soare al cuiva! Asta poate şi pentru că în momentul în care mă năşteam, într-o zi de marţi, 13, cineva apropiat murea....!:)
