vineri, 26 iulie 2013

sushi X2



când ultimul băștinaș tasmanian william lamer a murit în 1869 dr george stohell care era un membru onorific al societății regale a tasmaniei l-a scos din mormânt și a făcut din pielea lui un săculeț de tutun pentru că așa era normal pentru că oamenii sunt animale ce produc gadgeturi și arme și în același timp spun că iubesc no matter what însă degeaba ne amăgim

suntem și vom fi dependenți de orice iluzie mai ales de iluzia sinelui și totul poate fi acceptat și acceptabil fiindcă o conștiință alcătuită din percepții succesive niciodată nu e conștientă

cu toate astea uitarea de sine nu e posibilă fiindcă eul întotdeauna revine Marele eu nu renunță la noi

ascultă stai 2 minute și ascultă
la ce iluzii poți renunța
și care sunt iluziile de care nu vei scăpa niciodată

știu nu răspunde
știu îți formezi singur convingerea că te așteaptă o viață întreagă înainte și-ți construiești viitorul pentru a avea un prezent care însă niciodată subliniez NICIODATĂ nu îți este îndeajuns

nu-i nimic diferența dintre totul și nimic e prea subtilă doar că uneori ne mai trezim în realitatea altora ca și când am căzut dintr-un elicopter și ne bucurăm că cineva ne-a făcut respirație gură la gură

vedeți nici măcar atunci nu ne aparținem

noi suntem ai altora

astăzi draga mea am mâncat sushi X2 am luat kilu de lubeniță la 1 leu și mi s-a părut că lumina din ochii oamenilor nu merită cumpărată pentru că privirile-s prea ieftine

până la urmă nu sunt sau sunt doar povești pe care ți le spun la cafea când tu mă iubești cel mai mult când mă atingi pe nas pe gene pe umeri și degetele tale nu sunt degete sunt o inimă învelită în unt de shea ce nu se mai
termină

luni, 22 iulie 2013

magic trick



a magic trick makes the world dissapear trebuie doar să te relaxezi şi nimic nu ţi se poate întâmpla la sfârşitul zilei eşti obosit de parc-ai fi trăit vieţile tuturor nenorociţilor sau toate nenorocirile vieţii oricum eu cel puţin mă simt epuizat mi-e greaţă de orice mănânc îmi transpiră mâinile sunt gheaţă la picioare oricât de cald ar fi şi nu mă pot abţine să nu arhivez amintiri pentru că totul e succesiv chiar şi adevărul chiar şi trecutul chiar şi tu îmi pari a fi un substitut precar al unei confuzii imposibile nimic mai mult nimic mai simplu nimic mai uimitor decât uitarea un fel de urmă expulzată în urmă un lucru simplu ca lumina ce deschide pentru prima dată ochii unui copil care atunci când va învăţa să iubească va învaţa şi să uite un pachet pe care dumnezeu ni-l pune în gentuţa de muşama şi ne trimite să urcăm un deal să coborâm o vale să greşim să ne suportăm să nu iertăm lucruri simple lucruri simple lucruri simple îţi spun arată-mi casa şi patul în care ne-am tras-o şi aruncă-mă afară din mine atunci când inima ta zburdă ca un miel nevrotic într-un câmp de maci

a magic trick makes the world dissapear

când tu exişti
carnea devine verb
iar atingerea rostire



foto: borak ertem

vineri, 12 iulie 2013

220 V



mi se pare atât de banal să vorbesc despre inimă și nici măcar nu sunt cardiolog să pot spune ceva despre ea doar am citit pe undeva că e un mușchi ațos opac și bine chituit care se restartează cu 220 V în rest mai știu că poate fi schimbată dar în ea nimic nu se poate schimba că singura boală din inima oamenilor e singurătatea că-n inimă raiul și iadul se amestecă și trăiesc licurici și povești și amintiri și crește busuioc și păpădiile sunt udate cu sânge și timpul n-are infinit și uneori doare a dracului de tare dar alteori durerea e dulce ca o amandină și nimic nu-i scapă inimii pentru că prin ea trebuie să treacă sfinții și ploile de toamnă și tot ce are sens și nonsens INIMA e o gară din care nu mai pleacă nici un tren din inimă pleacă doar alte inimi pentru că inima e un paradox inima e o prostie inima respiră ucide fute uită și iartă inima inimii mele e ca o biserică neterminată în care dumnezeu refuză să locuiască

din inimă îți spun că
degetul meu suferă de atingere
așa cum
ochii tăi suferă de privire

marți, 9 iulie 2013

la capătul sinelui vei găsi un logan



de fiecare dată când revin la mine înseamnă că tu m-ai pierdut dar niciodată n-o să învăţ oricum şi astăzi m-am găsit grav avariat ca un logan izbit cu faţa de un stâlp într-o noapte de iulie când toată omenirea suferă de sindromul general de adaptare şi toţi visează la vacanţe şi stelele se joacă pe cerul aspru violet al depresiilor şi parcă plouă şi cioburile-s toate împrăştiate iar eu pun capul urechea şi viaţa pe asfalt picurii dispar în bălţile nervoase şi aştept şi înţeleg cât de ciudat e să mă privesc prin proprii mei ochi pentru că uneori orice-aş face sunt singurul străin pe care niciodată n-o să ajung să-l cunosc îndeajuns de bine până la urmă nici tu n-ai înţeles că sinele meu nu poate fi găsit decât de degetul tău că atunci când mă apropiu de mine izbucnesc într-o hemoragie de hemofolic şi că-n inimă am doi magneţi cu poli opuşi care oricum mă ţin la distanţă

aşa că ia-mă înapoi
şi lasă-mă să te trăiesc
doar pe tine



photo: Silvia Grav