marți, 29 martie 2011

Liber


fragment

"Am 17 ani, sunt un adolescent cu părul blond şi lung până la coapse. Port cercei în urechi şi inele pe degetele de la mâini. Sunt acoperit de simboluri despre care nu am habar ce înseamnă. Nu înţeleg nimic din lume dar port în mine o libertate nemaiîntâlnită. Port libertatea pură, pe care doar o simt. Oamenii mi se par minunaţi, mâncarea are gust de ambrozie, muşc dintr-un măr de parcă aş atinge aripi de arhanghel. Citesc multe cărţi, am o foame de cunoaştere de care mă desprind greu. Nu îmi pasă de ziua de mâine fiindcă ştiu că va veni, fiindcă o aştept. Mâine am teză la română, mâine e vineri şi urmează să mă îmbăt, mâine voi merge pe munte, mâine voi lua orice tren spre orice direcţie, mâine o voi întâlni pe ea, sau pe ea, sau pe ea... Singura mea grijă e ca mâine să fie... Totul se petrece mâine...

......

De atunci, acest mâine a devenit ieri. Au trecut ceva ani. Acum înţeleg libertatea dar nu mai sunt liber. Libertatea pentru mine cel de acum e doar un concept abstract. Întotdeauna mi-am imaginat cum ar arăta „corabia beată” a lui Rimbaud însă dincolo de cuvinte imaginile sunt greu de găsit. Când am înţeles ce e libertatea am descoperit şi limitele ei. Când i-am descoperit limitele mi-am dat seama că libertatea e doar o iluzie romantică. Spre deosebire de Victor, personajul lui Beckett din Eleutheria, eu nu voi simţi niciodată că voi deveni liber fiindcă eu nu mă pot elibera de mine. Limita mea sunt eu. De pe aripi de arhanghel culeg acum doar nitrazepam, zoloft, xanax, paluxanil şi lexotanil. Iadul sunt eu. De ziua de mâine vreau să mă ascund... simt doar că legile lui Murphy îmi sunt tatuate sub limbă. Toate. De fapt, nici libertatea de a-mi alege propriul nume nu o am...

Nu e nimic, oricum niciodată nu mi-a plăcut numele Nabuchodonosor...”

4 comentarii:

angela tocilă spunea...

"Nu îmi pasă de ziua de mâine fiindcă ştiu că va veni, fiindcă o aştept." Sublim! Santa simplicitas!

Bianca Dobrescu spunea...

Odată cu atingerea vârstei maturităţii, universul ce consta într-un zâmbet de copil, amăgirea de aşa zisa stare de nirvana şi tot ce mai ţine oarecum de tânărul adolescent ce vrea să fugă-n lume să-şi ia viaţa-n propriile mâini, ce are idealuri ce ştie că poate muta munţii din loc, se transformă-n praf, nu mai căutăm să fim liberi, nu mai realizăm că putem avea totul, ne lovim de limite impuse de societate ce devin parte din noi..

Gabi spunea...

Multumesc Angela! :)

Bianca, tu inca ai o varsta la care poti simti tipul asta de libertate! :)

exista limite exterioare si limite interioare... intotdeauna cele interioare sunt dintr/o roca mai tare...:) problema e ca suntem constienti de ele...nu ca nu am vrea sa le depasim!

Bianca Dobrescu spunea...

Şi îl simt, dar fără să-mi mutilez faţa:D.
Şi îl voi mai simţi, era o vorbă: un om ce ştie limita nu face nimic, un altul ce nu ştie de existenţa ei o depăşeşte(Ceva-n genul)

Trimiteți un comentariu